MIC GHID DE TULBURARI PSIHICE

Anxietatea si tulburari de anxietate

Anxietatea normala, desi resimtita ca discomfort, este o reactie adaptativa si sanatoasa ce se naste atunci cand "sistemul de alarma" (acea parte a creierul in care se fac asocierile corespunzatoare fricii) este declansat. Cu totii suntem echipati cu asemenea mecanisme de aparare esentiale dar cateodata sistemul devine mult prea sensibil sau hiperactiv la anumite particularitati ale situatiei. Aceasta este momentul in care traim stari de anxietate intr-un mod care nu mai este adaptativ ci contraproductiv. In cadrul tulburarilor de anxietate, declansatorul poate fi extern sau intern si provoaca sentimentul de frica, pericol sau amenintare. Cu toate acestea, amenintarea nu este una reala ci subiectiv perceputa (interpretata) ca fiind astfel. Perceptia amenintarii poate fi la nivel fizic (riscul injuriilor, bolii sau mortii) sau la nivel psihic (ca respingere, rusine, sau durere emotionala).

Tulburarile de anxietate includ: tulburarea de panica (cu sau fara agorafobie), fobii, tulburari obsesiv-compulsive, anxietate datorata unor evenimente stresante, anxietate generalizata, anxietate sociala (sau fobie sociala) si tulburare post-traumatica de stres.

Daca reactiile de anxietate interfereaza cu functionarea zilnica sau se extind la situatii reale neutre in care probabilitatea de a fi ranit este extreme de mica, exista anumiti pasi ce pot fi urmati pentru a depasi aceasta stare si a rupe ciclul comportamentelor repetitive. Anxietatea nu trebuie sa ramana un obstacol permanent in activitatile persoanei si in cale bucuriei sale pentru viata. Tratamentul este important, cu atat mai mult cu cat tulburarile de anxietate tind sa se dezvolte si sa inrautateasca in timp. Desi poate dificil sa schimbi modalitatile extrem de bine fixate de a gandi, simti sau actiona ce exacerbeaza sau prelungesc raspunsul la stres, terapia cognitiv-comportamentala a inregistrat succese marcante in a ajuta oamenii sa-si imbunatateasca modalitatile de aparare si deci de a controla reactiile emotionale mult mai eficient. Invatarea mecanismului in care aceste strategii-reactii dezadaptative au aparut si au fost intretinute si dezvoltarea unor cai alternative de a reactiona sunt modalitatile cheie de interventie.

Atacul de panica

Oricine este prins intr-o situatie de viata amenintatoare este susceptibil de a dezvolta o reactie de panica. O reactie de panica presupune o respiratie rapida (hiperventilatie), cresterea ritmului cardiac si anxietate intensa. Aceasta se intampla atunci cand sisemul nervos simpatic a fost suprasolicitat iar corpul este scaldat in adrenalina. Activarea SNS pregateste individul pentru reatia de tipul "lupta sau fugi" (fight or flight) astfel incat inima si plamanii lucreaza din greu pentru a oferi sistemului ceea ce are nevoie (mai mult oxigen si glucoza). De asemeni sangele este directionat in muschii implicati in reactia de lupta sau fuga, in defavoarea ariilor care nu sunt de o prima importanta in auto-aparare cum sunt creierul si sistemul digestiv. Din aceasta cauza, momentul in care episodul de panica ia sfarsit, poate aparea reactia de voma.

Terapia cognitiv-comportamentala are un success dovedit in tratamentul tulburarilor de panica. Persoana este asistata sa rupa legatura intre stimulul care declanseaza frica si reactia de panica. Diferite tehnici sunt folosite pentru a combate schemele, de a elibera persoana si de a o ajuta sa ajunga la un nivel normal de functionare.

Fobiile

Atunci cand se confrunta cu o amenintare reala, imediata, fata de siguranta sa, individual dezvolta reactii adaptative de tipul "lupta sau fugi" (si reraoeri de tipul "ingheata"). Acestea sunt rezultatele finale ale prelucrarilor sistemului nervos simpatic (SNS), ce este in faptul sistemul nostru intern ce ne ajuta sa iesim dintr-o situatie periculoasa si sa ramanem in viata. Fobiile apar atunci cand sistemul de avertizare al creierului formeaza conexiuni cu ceea ce se considera obiectiv ca fiind neamenintator (exp: paianjeni, caini etc) sau care prezinta o probabilitate de amenintare extreme de scazuta (transportul in comun, interactiunile sociale, folosirea liftului, mersul la dentist). O excesiva teama de boala poate de asemeni provoca actiunea supralicitata a SNS; declansatorul este unul intern si nu atat de usor de evitat precum obiectele sau situatiile externe. Atacul de panica apare de obicei cand obiectul/situatia amenintatoare apare sau seteaza SNS, cauzand un efect de falsa alrama. Aceasta conxiune intre stimul si reactie este de obicei invatata si poate fi rupta sau cel putin controlata cu success.

Terapia cognitiv-comportamentala si tehnicile programarii neuro-lingvistice au dovedit o rata inalta de success in a ajuta oamenii sa faca fata acestei dificultati si sa previna reaparitia temerilor si fricilor.

Tulburarea obsesiv-compulsiva

Tulburarea obsesiv-compulsiva este in fapt una din tulburarile de anxietate. Este mult mai frecventa decat s-ar putea crede , afectand aproximativ 1 persoana din 50. Aceasta a fost considerata initial netratabila, dar odata cu aparitia abordarilor contemporane de terapie si in special prin intermediul terapiei comportamentale s-a reusit controlul simptomelor.

Combinatia de simptome in cazul acestei tulburari poate fi specifica fiecarei persoane in parte. Obsesiile pot aparea impreuna cu compulsiile sau singular. Obsesiile sunt ganduri intruzive, nedorite, foarte dificil de eliminat. Adesea sunt tematice, cum sunt temerile de a nu gresi, de a fi lovit sau de a contamina pe cineva, de a fi atins ceva contaminat, sau alte ganduri ce fac persoana ingrijorata, tematoare, trista sau anxioasa. Aceste ganduri sunt recunoscute ca fiind nerealiste sau irationale ori chiar bizare. Adesea oamenii descriu aceste simptome ca "placi stricate" datorita caracterului lor repetitiv.

Compulsiile sunt comportamente repetitive, nedorite sau chiar ritualuri, realizate pentru a reduce anxietatea. Ele sunt disruptive pentru fluxul firesc al vietii persoanei si presupun un consum mare de energie. Desi persoana recunoaste de obicei aceste comportamente cum sunt verificarea, spalarea,ca fiind excesive, nu se poate abtine in a nu le realiza. Rezistenta sau eliminarea acestora este foarte dificila. Comportamentele au la baza intentia de a preveni ceva rau ce ar putea surveni (boala, pericol etc), desi ele nu sunt necesare si sunt esentialmente fara sens.

Expresiile tulburararii obsesiv-compulsive apar pe un spectru de la moderat la sever si netratate pot duce la grava afectare a functionarii zilnice. Chiar si formele moderate sunt deranjante si interfera cu starea de bine mentala a persoanei si comfortul acesteia.

Ceea ce multi dintre cei care sufera de tulburarea obsesiv-compulsiva nu stiu este ca aceasta problema poate fi controlata. Cu tratament adecvat, marea majoritate a persoanelor isi pot minimize simptomele si recastiga controlul asupra propriei lor vieti. Terapiile comportamentale s-au deovedit a fi cea mai eficienta forma de psihoterapie in reducerea simptomelor.

Tulburarea de stres post-traumatic

O trauma este impactul resimtit atunci cand o persoana se confrunta cu o situatie extrema de amenintaoare aflata in afara firescului zilnic al experientei umane. Eventimentul poate fi un incident izolat (accident devastator, viol, martor al unei crime etc) sau ca urmare a expunerii prelungite la circumstante de stres puternic (prizonier de razboi, abuz sexual repetat etc). Rezultatul este adesea o impresie puternica si persistenta, in care un manuchi de simptome pot fi prezente: hipervigilenta, reactie de raspuns la stimuli foarte crescuta (de tipul tresarire la stimuli foarte firesti din mediu ca sunetul unei linguri care a cazut), amintiri recurente foarte vii asociate cu evenimentul, suspiciozitate, tulburari de alimentare si de somn, cosmaruri recurente, abuz de substante (medicatie auto-administrata) si tulburari ale afectivitatii (iritabilitate/furie, anxietate, depresie etc). Experienta unora sau a tututor acestor simptome constituie ceea ce se numeste tulburare de stress posttraumatic.

Managementul stresului

In tratamentul dedicat managementului stresului, terapeutul ajuta clientul sa identifice si sa dezvolte cai de a reduce efectul stresorilor si de a face fata stresului intr-o modalitate mai adecvata. Oamenii reactioneaza diferit la aceleasi circumstante dat fiind faptul ca ele percep si interpreteaza diferit situatia data, astfel incat traiesc experiente distincte. In terapia cognitiv-comportamentala, aspectul cognitiv vizeaza constientizarea modului in care o persoana gandeste situatia, care reprezinta de fapt reactia interna, si sa exploreze optiunile oferite de reinterpretarea situatiei intr-un mod distinct. Faptul de a invata sa reactioneze diferit are adesea un impact major asupra starii persoanei. Metodele comportamentale cum sunt respiratia profunda, relaxarea musculara progresiva, meditatia, exercitiile de imagerie, dezvoltarea abilitatilor de rezolvare de probleme si alte activitati terapeutice sunt linia directoare a acestei abordari. Aceste instrumente sunt discutate pe indelete in timpul sesiunilor si ulterior practicate in afara cabinetului, intre sesiuni.

Antrenamentul asertivitatii si comunicarea asertiva

Asertivitatea este o abilitate esentiala a comunicarii adulte. Capacitatea de a alege si de a face afirmatii potrivite si directe sau de a exprima cereri vs forme mai putin dezirabile de comunicare (agresivitate, pasivitate, pasiv-agresiv) sunt invatate si dezvoltate intr-un mod constient si practic. Asertivitatea este tipic considerata ca fiind modalitatea ideala de a te exprima, in ciuda faptul ca multi dintre noi au dificultati in aceasta privinta. In practica interactiunilor asertive putem face vietile noastre mult mai gestionabile si reconfortante atat pentru noi cat si pentru ceilalti.

De ce este asertivitatea atat de dificila pentru multi dintre noi? Intai de toate, aceasta nu este ceva ce se insuseste intr-un mod formal in scoala si adesea alegem modele mai putin dezirabile de a solutiona anumite situatii. Mai mult, combinatia dintre teama si lipsa de experienta are mult de-a face cu inhibarea unei cai mult mai mature si mai adecvate. In terapie, terapeutul poate serrvi ca si coach (antrenor/trainer), ajutand individul sa examineze situatiile particulare in care apar probleme si a gaseasca si sa aplice modalitati mai bune de a raspunde unor astfel de situatii/provocari. Motivele pentru care o persoana intampina dificultati in comunicarea de tip asertiv sunt de asemeni identificate astfel incat blocajele sa poata fi recunoscute si depasite.

Managementul si controlul agresivitatii

Furia este o emotie normala si sanatoasa. Cu totii trecem prin astfel de experiente in diferite momente ale vietii. Cu toate acestea, furia este traita subiectiv ca o emotie "rea" si intr-adevar poate fi foarte inconfortabila. Cateodata ne simtim justificati in furia noastra si e posibil ca asa sa si fie. Furia adecvata este fireasca si serveste ca impuls spre actiune. Cu toate acestea ea este nepotrivita atunci cand se depasesc proportiile, se ajunge la extreme si este exploziva sau "iesita de sub control" si poate deveni o problema reala atat pentru persoana in sine cat si petru ceilalti.

Te poti intreba: ce se poate face pentru a avea un mai bun control al emotiilor si comportamentului? Aceasta intrebare este primul pas spre solutionarea problemei. Este posibil sa fi invatat prin observatie modalitati de a te comporta in situatii date. Adesea, raspunsurile dezadaptative din prezent au reprezentat solutii viabile in trecut. Cu toate acestea poate fi foarte tensionant sa intrerupi aceste strategii habituale si acesta este punctul in care terapia iti poate fi de ajutor. Terapia cognitiv-comportamentala s-a dovedit a fi de foarte mare ajutor in gestionarea furiei si agresivitatii. Intelegerea modului in care schemele de comportament se dezvolta si gasirea unor solutii alternative de a reactiona sunt aspectele cheie pentru solutionarea acestei probleme.

Stima de sine

Stima de sine, increderea in sine, imaginea de sineā€¦acesta este trio-ul ce are probabil cel mai mare impact asupra starii de bine a persoanei si a capacitatii acesteia de a se bucura de viata. De aceea stima de sine scazuta se afla adesea in miezul unei mari varietai de probleme psihologice. Stima de sine scazuta este prezenta in depresie, anxietate (in special anxietate sociala), tulburarile de alimentare, dependente, probleme de relationare, dificultati in comunicare si multe altele.

Cand ceea ce cred alte persoane despre tine este considerat a fi mai important decat propria parere, atunci se poate spune ca stima de sine este in fapt localizata in afara prorpiului tau corp. De aceea stima de sine depinde in mare masura de viziunile celorlalti, ceea ce o face sa fie instabila, si facand din persoana un individ foarte sensibil la opinia publica. (fie ca aceasta este reala sau imaginara). Rezultatul acestui fapt sunt reactiile emotionale negative si suferinta. In cele din urma, aceste judecati percepute, fie ele reale sau imaginare, devin parte constituenta a imaginii de sine, solidificand un handicap al stimei de sine. Identificarea acestui handicap si lucrul pentru a reconstrui imaginea sau a o vindeca este obiectivul central al terapiei cognitiv-comportamentale. In terapie, individul invata sa-si redobandeasca puterea pe care a pus-o in mainile celorlalti si sa fie detinatorul propriei sale stime de sine.

Pierderea in greutate, managementul greutatii si obezitatea

Obezitatea pare pe zi ce trece sa capete proportii aproape epidemice. In timp ce numarul dietelor a crescut si industria dedicata pierderii in greutate a explodat, in ultimii 20 de ani problema cresterii in greutate s-a accentuat in contextul in care regimul alimentar nu isi mai atinge scopul vizat de a te mentine la o greutate sanatoasa.

In cazul acesta ce este de facut? Primul lucru care trebuie constientizat este ca factorul cauzator nu este mancarea. Problema nu consta in ce si cat mananci. A face schimbari in acest domeniu este necesar dar nu suficient. Cu alte cuvinte, a manca alimente sanatoase in cantitati potrivite este important, dar alte schimbari majore trebuie sa se intample pentru a asigura un management de success al greutatii.

Mai mult decat ceea ce mananca, o persoana trebuie sa urmareasca si unde mananaca, cand anume si de ce. Daca alimentarea nu se naste ca raspuns la senzatia de foame atunci probabil ca exista un alt motiv pentru acest comportament. Acesta este centrul problemei si atata timp cat individul evita aspectul motivator, comportamentul persista. Este un lucru dificil de confruntatā€¦daca acesta ar fi fost un lucru usor atunci consecintele supraalimentarii ar fi fost suficiente pentru schimbarea comportamentului. Vestea buna este ca schimbari majore si de lunga durata pot fi facute si vizeaza in special modul in care gandesti, ceea ce simti despre tine, ceea ce simti despre viata si calitatea relatiilor pe care le ai. Daca te lupti cu cresterea in greutate si ai obosit sa tot tii diete, terapia te poate ajuta sa identifici ce anume te opreste sa iti atingi scopul. Lucrul pe un plan clar in paralel cu sustinerea, ghidajul, intelegerea si constientizarea sunt cheia.

Tulburari de alimentare: anorexia, bulimia si alimentarea compulsiva

Alimentarea este un aspect necesar si natural in vietile noastre. Ne hranim trupul cu alimente si acest fapt este menit sa ne aduca placere. Asociem de asemeni mancatul cu o mare varietate de ocazii speciale, in care mancarea este in general atractia principala. Cum se face in acest caz ca tot ea este sursa atator angoase si conflicte? A avea o tulburare de alimentare este ca si cum ai fi prins intr-un conflict cu propriul tau corp. Conflictul se deruleaza atat intern (pe plan emotional) cat si extern (pe plan fizic). Cele mai comune forme sunt anorexia, bulimia si alimentarea compulsiva. Acestea se pot prezenta sub diferite grupari de simptome si unele persoane au o combinatie a mai multor manifestari.

Cum se dezvolta o tulburare de comportament alimentar si de ce? Acestea sunt intrebarile centrale. In cazul multor celor care se confrunta cu o astfel de problema, stima de sine scazuta este factorul cheie. Undeva pe traseul experientelor persoanei, stima de sine a fost in mod inextricabil legata de greutatea corporala. "Succesul" in controlul greutatii este mai degraba perceput ca masura a valorii personale. Pe de alta parte "esecul" are ca rezultat auto-incriminarea si sentimentele de vina ori rusine. Din pacate, societatea noastra intareste astfel de atitudini si accentueaza tendintele deja existente. Pentru cei cu comportament alimentar compulsiv, macarea este adesea o cale de evitare a confruntarii cu sine atunci cand exista trairi emotionale negative. De asemeni este folosita in momentele de singuratate sau plictiseala. Unii oameni pot afla despre ei ca aleg inconstient supraponderalitatea ca o cale de a-i tine e ceilalti la distanta. Cei care se infometeaza adesea incearca sa atinga o imagine ideala despre sine care este de cele mai multe ori distorsionata.

Abuzul de substante si droguri, tratamentul dependentei

Principalul obstacol in lupta impotriva dependentei este negarea. Exista cinci pasi in demersul recuperarii si primul din ele este senzatia vaga ca ceva ar putea sa nu mearga tocmai bine. Urmatorul pas este constientizarea sau definirea problemei. In acest moment focalizarea se afla pe luare unei decizii: a continua sa faci ceea ce faceai si pana cum ( asumandu-ti consecintele) sau gasirea unei cai de a te opri. Cei care vad ca beneficiile adictiei sunt mult sub cele ale consecintelor ajung in pasul trei, care este faza de luare a deciziei. Aceste decizii sunt legate de schimbarea stilului de viata si implica toate nivelele: mental, emotional, fizic, social si chiar spiritual. Schimbarea modului in care o persoana gandeste, simte si se comporta nu este o sarcina usoara. Terapia cognitiv-comportamentala poate fi de mare ajutor in "curatarea" mediului intern si extern. Atunci cand realizezi schimbarile necesare te aflii in pasul a patrulea, care este faza actiunii. Mentinerea acestor schimbari si a noului stil de viata este pasul cinci, numit de asemeni si recuperare.

Tulburarile de personalitate

Tulburarile de personalitate sunt probleme pervazive de gandire, simtire, si comportament ce fac dificila pentru un individ intampinarea provocarilor vietii si obtinerea satisfactiei dintr-o gama larga de situatii zilnice. Dificultatile de judecata si luare de decizie, impulsivitatea, ca si credintele rigid intiparite si aparate interfereaza cu capacitatea sa de invatare si integrare ce ar permite unei persoane sa-si imbunatateasca mecanismele de aparare si sa dezvolte un comportament mult mai potrivit pentru fiecare circumstanta si relatie interpersonala.

Distorsiunile in perceptie sau interpretare au la baza credinte dezadaptative si sunt adanc inradacinate avand tendinta de a se afla in afara constiintei persoanei. La un moment dat in viata persoanei, de obicei in copilaria timpurie, anumite perceptii si interpretari precum si mecanisme de aparare au fost adaptative, fiind cea mai buna strategie pe care individul o avea intr-un context dat si functie de stadiul sau de dezvoltare. Aceste credinte, emotii si comportamente, perpetuate apoi, s-au dezoltat devenind din ce in ce mai elaborate si au continuat sa persiste chiar si atunci cand, desi circumstantele erau altele, acestea devenisera dezadaptative. Fara constientizarea lor, nu poate exista nici o provocare pentru aceste credinte si astfel ele continua sa fie intarite de experientele filtrate prin lentilele distorsionate ale perceptiei.

Sucidiul, gandurile si ideatia suicidara

Suicidul este un comportament foarte complex. Anumiti factoir de risc variaza cu varsta, genul si grupul etnic si multe se schimba de-a lungul timpului. Factorii de risc adesea apar in combinatie. Cercetarile au aratat ca mai mult de 90% din cei care se sinucid sufera de depresie sau de o alta tulburare mentala diagnosticabila sau de abuz de substante, adesea in combinatie cu alte probleme psihice. De asemeni este mentionat ca alterarea neurotransmitatorilor precum serotonina este asociata cu un risc crescut pentru suicid. Nivele scazute ale acestor substante in creier au fost gasite la pacienti cu depresie, istoric cu tentative violente de suicid si de asemeni postmortem in creierul victimelor actului suicidar.